Art. 28 Avansarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare Selecţia, numirea, evidenţa, evaluarea, avansarea, pregătirea şi perfecţionarea funcţionarilor publici cu statut special
Comentarii |
|
Selecţia, numirea, evidenţa, evaluarea, avansarea, pregătirea şi perfecţionarea funcţionarilor publici cu statut special
SECŢIUNEA a 5-a
Avansarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare
Art. 28
(1) Acordarea gradelor profesionale următoare, în cadrul aceleiaşi categorii, se face în ordinea ierarhică a gradelor şi în limita gradului maxim prevăzut pentru funcţia pe care o deţine funcţionarul public cu statut special.
(2) Funcţionarul public cu statut special cu gradul de comisar şef de penitenciare, care a dobândit titlul ştiinţific de doctor în specialitatea funcţiei pe care o deţine sau într-o specialitate înrudită, este exceptat de la prevederile art. 26 alin. (7).
(3) Acordarea gradelor profesionale, în cadrul aceleiaşi categorii, se face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care s-au îndeplinit condiţiile legale privind avansarea în gradul profesional.
← Art. 27 Avansarea funcţionarilor publici cu statut special din... | Art. 29 Avansarea funcţionarilor publici cu statut special din... → |
---|