Art. 102 Constituirea armurierilor

CAPITOLUL V
Regimul operaţiunilor cu arme, piese şi muniţii

SECŢIUNEA a 2-a
Regimul constituirii armurierilor

Art. 102

Constituirea armurierilor

(1) Persoanele fizice şi juridice prevăzute la art. 100 alin. (2) se pot constitui ca armurieri, în baza autorizaţiei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, după includerea în obiectul de activitate a operaţiunilor cu arme, piese şi muniţii.

(2) Autorizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă numai dacă toţi asociaţii şi administratorii îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c) şi d) şi nu figurează cu menţiuni în certificatul de cazier fiscal, iar cei care desfăşoară activităţi ce implică accesul efectiv la arme şi muniţii letale îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) şi lit. c)-g).

(3) Persoanele fizice se pot constitui ca armurieri, în baza autorizaţiei eliberate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, dacă îndeplinesc şi condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. a) şi c)-g).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 102 Constituirea armurierilor