Art. 51 Furtul, pierderea, distrugerea şi deteriorarea documentului de călătorie în care sunt înscrise arme letale
Comentarii |
|
Procurarea, înstrăinarea, deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor de către persoanele fizice
SECŢIUNEA a 3-a
Condiţii cu privire la deţinerea, portul şi utilizarea armelor letale, precum şi a muniţiei aferente de către persoanele fizice de cetăţenie română
Art. 51
Furtul, pierderea, distrugerea şi deteriorarea documentului de călătorie în care sunt înscrise arme letale
(1) În cazul declarării furtului, pierderii sau distrugerii, în state terţe, a documentului de călătorie în care sunt înscrise armele şi muniţiile cu care titularul a ieşit de pe teritoriul României, acesta trebuie să se prezinte cu armele înscrise în document la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din statul unde s-a produs evenimentul, care, după ce verifică la Inspectoratul General al Poliţiei Române situaţia legală a acestor arme, eliberează titularului o adeverinţă în care se înscriu datele de identitate ale acestuia, precum şi marca, tipul şi seriile armelor.
(2) Adeverinţa prevăzută la alin. (1) conferă titularului numai dreptul de a introduce pe teritoriul României armele înscrise în aceasta şi se reţine de către organele poliţiei de frontieră la intrarea în ţară.
(3) Procedura efectuării verificărilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului afacerilor externe.
← Art. 50 Furtul, pierderea, distrugerea şi deteriorarea... | Art. 52 Procurarea armelor letale de către străinii cu... → |
---|