Art. 67 Categoriile de persoane juridice care pot procura, deţine şi folosi arme şi muniţii

CAPITOLUL III
Procurarea, deţinerea şi folosirea armelor şi muniţiilor de către persoanele juridice

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 67

Categoriile de persoane juridice care pot procura, deţine şi folosi arme şi muniţii

(1) Instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale sunt autorizate să procure, să înstrăineze, să deţină şi să folosească arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzătoare, pentru înarmarea personalului propriu, în condiţiile stabilite prin legi speciale.

(2) Persoanele juridice de drept public, altele decât cele cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi persoanele juridice şi unităţile subordonate sau aflate în coordonarea acestora sunt autorizate să procure, să deţină şi să folosească arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzătoare, în condiţiile prezentei legi, pentru exercitarea atribuţiilor specifice stabilite prin actele normative de organizare şi funcţionare a acestora.

(3) Persoanele juridice de drept privat, care nu sunt subordonate sau aflate în coordonarea unor instituţii publice, pot fi autorizate în condiţiile prezentei legi, în funcţie de obiectul lor de activitate, să procure, să deţină şi să folosească arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzătoare, pentru:

a) înarmarea personalului abilitat să desfăşoare activităţi de pază, dacă aceasta se justifică pentru asigurarea pazei sediilor, imobilelor sau obiectivelor care le aparţin sau cărora le asigură protecţie, precum şi a pazei persoanelor, bunurilor, valorilor sau transportului ori depozitării de valori importante, în cazul societăţilor al căror obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul pazei ori al celor care îşi pot asigura paza proprie, în condiţiile legii;

b) desfăşurarea activităţilor de executare a tragerilor cu arme în poligoane special amenajate, pentru antrenament sau divertisment, precum şi organizarea şi desfăşurarea cursurilor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. g);

c) desfăşurarea activităţilor sportive, artistice, în centrele de producţie cinematografică şi televiziune, precum şi în cadrul spectacolelor de circ şi teatru.

(4) Muzeele pot fi autorizate, în condiţiile prezentei legi, să procure şi să deţină arme de colecţie, precum şi arme neletale, după caz.

(5) Persoanele juridice străine nu pot fi autorizate să deţină sau să folosească, pe teritoriul României, arme din categoria A din anexă, şi nici muniţia corespunzătoare acestora.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 67 Categoriile de persoane juridice care pot procura, deţine şi folosi arme şi muniţii