Art. 243 Dispoziţii speciale privind societăţile admise la tranzacţionare
Comentarii |
|
Dispoziţii speciale privind societăţile admise la tranzacţionare
Art. 243
(1) Accesul acţionarilor îndreptăţiţi să participe, la data de referinţă, la adunarea generală a acţionarilor este permis prin simpla probă a identităţii acestora, făcută, în cazul acţionarilor persoane fizice, cu actul de identitate sau, în cazul persoanelor juridice şi a acţionarilor persoane fizice reprezentate, cu împuternicirea dată persoanei fizice care le reprezintă.
(2) Împiedicarea accesului unui acţionar ce îndeplineşte condiţiile legii de a participa la adunarea generală a acţionarilor dă dreptul oricărei persoane interesate să ceară în justiţie anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor.
(3) Reprezentarea acţionarilor în adunarea generală a acţionarilor se va putea face şi prin alte persoane decât acţionarii, cu excepţia administratorilor, pe bază de procură specială, potrivit reglementărilor C.N.V.M.
(4) Convocarea adunării generale, la cererea acţionarilor semnificativi ai societăţii, se va face în mod obligatoriu de către administratori, cu includerea pe ordinea de zi a tuturor aspectelor specificate în cererea formulată.
(5) Cu minimum 5 zile înaintea adunării generale a acţionarilor, societatea va pune la dispoziţia acţionarilor, pe website-ul propriu sau la sediul acesteia, documentele sau informaţiile vizând problemele înscrise pe ordinea de zi.
(6) Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea generală a acţionarilor, astfel încât aceasta să fie ţinută, la prima sau a doua convocare, în termen de cel mult o lună de la data cererii.
← Art. 242 Dispoziţii speciale privind societăţile admise la... | Art. 244 Dispoziţii speciale privind societăţile admise la... → |
---|