Art. 250 Dispoziţii speciale privind societăţile admise la tranzacţionare
Comentarii |
|
Dispoziţii speciale privind societăţile admise la tranzacţionare
Art. 250
(1) Persoanele exercitând funcţii de conducere în cadrul unui emitent de instrumente financiare, precum şi, acolo unde este cazul, persoanele cu care acestea se află în relaţii apropiate, au obligaţia să notifice C.N.V.M. operaţiunile efectuate în contul lor, care se referă la acţiuni ale respectivului emitent, la instrumente financiare derivate sau la alte instrumente financiare asociate acestora.
(2) Persoanele care produc sau distribuie studii privind instrumente financiare sau emitenţii de instrumente financiare, precum şi persoanele care produc sau diseminează alte informaţii prin care recomandă sau sugerează strategii de investiţii utilizând mijloace de informare în masă trebuie să se asigure că astfel de informaţii sunt correct prezentate. Aceste persoane vor indica natura interesului lor sau eventualele conflicte de interese care privesc instrumentele financiare pentru care se fac acele studii.
(3) Orice persoană implicată profesional în tranzacţii cu instrumente financiare, care are motive rezonabile să considere că o tranzacţie se desfăşoară în baza unor informaţii privilegiate sau că aceasta ar putea constitui o acţiune de manipulare a pieţei, va notifica, fără întârziere, C.N.V.M.
(4) Instituţiile publice care diseminează statistici ce pot influenţa semnificativ pieţele trebuie să difuzeze aceste informaţii într-o manieră echitabilă, corectă şi transparentă.
← Art. 249 Dispoziţii speciale privind societăţile admise la... | Art. 251 Dispoziţii speciale privind societăţile admise la... → |
---|