Art. 38 Sucursale ale societăţilor de servicii de investiţii financiare, persoane juridice române şi libera circulaţie a serviciilor Operaţiuni transfrontaliere

Capitolul VIII
Operaţiuni transfrontaliere

Secţiunea 1
Sucursale ale societăţilor de servicii de investiţii financiare, persoane juridice române şi libera circulaţie a serviciilor

Art. 38

(1) S.S.I.F., persoană juridică română, care intenţionează să deschidă o sucursală într-un stat membru, va comunica acest lucru C.N.V.M., împreună cu următoarele informaţii:

a) un plan de afaceri, care va cuprinde serviciile de investiţii financiare ce urmează a fi prestate prin intermediul sucursalei şi structura organizatorică a acesteia;

b) identitatea persoanelor desemnate să asigure conducerea sucursalei;

c) adresa sediului sucursalei;

d) schemele de compensare a investitorilor, aplicabile pentru protecţia investitorilor sucursalei.

(2) În termen de 3 luni de la primirea comunicării, C.N.V.M. va transmite autorităţii competente din statul membru gazdă informaţiile primite sau, după caz, va refuza transmiterea acestora şi va informa S.S.I.F. în consecinţă, împreună cu motivele refuzului.

(3) C.N.V.M. poate emite o decizie privind respingerea cererii de aprobare a deschiderii unei sucursale într-un stat membru de către o S.S.I.F., persoană juridică română, dacă pe baza informaţiilor deţinute şi a documentaţiei prezentate de S.S.I.F., constată că:

a) S.S.I.F. nu dispune de capacitate administrativă sau de o situaţie financiară adecvată, în raport cu serviciile de investiţii financiare ce urmează a fi prestate prin intermediul sucursalei;

b) S.S.I.F. înregistrează o evoluţie necorespunzătoare a situaţiei financiare.

(4) În cazul modificării conţinutului uneia dintre informaţiile prevăzute la alin. (1), S.S.I.F. va comunica, în scris, această modificare C.N.V.M. şi autorităţii competente din statul membru gazdă, cu cel puţin o lună înainte de implementarea schimbării.

(5) C.N.V.M. va comunica autorităţii competente din statul membru gazdă orice modificare a informaţiilor comunicate anterior, în conformitate cu alin. (2).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 38 Sucursale ale societăţilor de servicii de investiţii financiare, persoane juridice române şi libera circulaţie a serviciilor Operaţiuni transfrontaliere