ARTICOLUL 105 Legea 302/2004 Alte dispoziţii

CAPITOLUL IV
Alte dispoziţii
ARTICOLUL 105 Imunităţi şi privilegii

(1) Când persoana la care se referă mandatul european de arestare se bucură de imunitate în România, autoritatea judiciară de executare va solicita fără întârziere autorităţii competente ridicarea acestui privilegiu.

(2) Dacă ridicarea imunităţii este de competenţa unui alt stat sau a unei organizaţii internaţionale, cererea va fi formulată de autoritatea judiciară care a emis mandatul european de arestare. Autoritatea judiciară de executare va comunica această împrejurare autorităţii judiciare emitente.

(3) În timpul în care cererea de retragere a imunităţii la care se referă alin. (2) este în curs de soluţionare, autoritatea judiciară de executare ia măsurile pe care le consideră necesare pentru a garanta predarea efectivă când persoana a încetat să se mai bucure de privilegiul imunităţii.

(4) Termenele prevăzute la art. 95 încep să curgă de la data când autoritatea judiciară de executare a fost informată despre ridicarea sau retragerea imunităţii.

(5) Când persoana la care se referă mandatul european de arestare a ajuns în România, ca urmare a extrădării dintr-un stat terţ care nu este membru al Uniunii Europene, iar predarea este limitată la infracţiunea pentru care s-a acordat, termenele prevăzute la alineatul precedent încep să curgă din momentul în care autorităţile statului care a extrădat persoana urmărită îşi dau acordul ca regula specialităţii să rămână fără efect, iar persoana poate fi predată statului emitent al mandatului european. Până la luarea deciziei, autoritatea judiciară de executare va lua măsurile necesare pentru a se efectua predarea, dacă este cazul.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 105 Legea 302/2004 Alte dispoziţii