ARTICOLUL 117 Legea 302/2004 Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare străine

CAPITOLUL I
Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare străine
ARTICOLUL 117 Procedura de recunoaştere la cererea unui stat străin

(1) Cererea de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, formulată de autoritatea competentă a statului străin solicitant, este transmisă de Ministerul Justiţiei procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.

(2) Condamnatul se citează, iar odată cu citaţia i se comunică hotărârea străină împreună cu actele ce o însoţesc, într-o limbă pe care o înţelege.

(3) Condamnatul are dreptul la un avocat ales sau desemnat din oficiu şi, după caz, la interpret.

(4) Instanţa, ascultând concluziile procurorului şi declaraţiile condamnatului, dacă constată că sunt întrunite condiţiile legale, recunoaşte hotărârea penală străină sau actele judiciare străine, iar în cazul în care pedeapsa pronunţată prin acea hotărâre nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, substituie pedepsei neexecutate sau restului de pedeapsă neexecutat o pedeapsă corespunzătoare potrivit legii penale române.

(5) Dacă hotărârea penală străină se referă la un bun imobil, cererea se transmite procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în circumscripţia căreia se află imobilul.

(6) Curtea de Apel decide prin hotărâre pronunţată în camera de consiliu, care poate fi atacată cu recurs. Hotărârea se comunică parchetului şi Ministerului Justiţiei.

modificat de

Lege nr. 224/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 1 iunie 2006, M. Of. 534/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 117 Legea 302/2004 Recunoaşterea şi executarea hotărârilor penale şi a actelor judiciare străine