ARTICOLUL 17 Legea 302/2004 Dispoziţii generale privind procedura de cooperare judiciară internaţională în materie penală

CAPITOLUL II
Dispoziţii generale privind procedura de cooperare judiciară internaţională în materie penală
ARTICOLUL 17 Limbile utilizate

(1) Cererile prevăzute de titlurile II şi IV-VII adresate României şi actele anexe trebuie însoţite de o traducere în limba română sau în limba engleză ori franceză. În cazul în care documentele menţionate sunt traduse într-o altă limbă decât limba română, autoritatea centrală competentă potrivit dispoziţiilor art. 13 sau autoritatea judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestora în regim de urgenţă.

(2) Cererile menţionate la alin. (1), formulate de autorităţile române, şi actele anexe vor fi însoţite de traduceri în una dintre limbile prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relaţia cu statul solicitat. Cererile formulate în temeiul curtoaziei internaţionale şi actele anexe se vor traduce în limba oficială a statului solicitat. Traducerea cererilor şi a actelor anexe se realizează de autoritatea care are competenţa de a formula cererea.

(3) Răspunsul la cererile adresate României va fi redactat în limba română, traducerea acestuia în limba oficială a statului solicitant sau în una dintre limbile engleză ori franceză fiind facultativă, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic internaţional aplicabil se dispune altfel.

(4) În cazul în care răspunsul la cererile formulate de autorităţile române nu este redactat în limba română sau însoţit de o traducere în limba română, autoritatea centrală competentă potrivit dispoziţiilor art. 13 sau autoritatea judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestuia.

modificat de

Lege nr. 224/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală din 1 iunie 2006, M. Of. 534/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre ARTICOLUL 17 Legea 302/2004 Dispoziţii generale privind procedura de cooperare judiciară internaţională în materie penală