Art. 20 Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor

CAPITOLUL I
Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor

Art. 20

(1) Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 6 ani funcţia de judecător sau de procuror.

(2) În cazul în care un absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 6 ani, din iniţiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).

(3) În perioada dintre data promovării examenului de absolvire şi data numirii în funcţia de judecător sau procuror stagiar, absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii care au promovat examenul de absolvire primesc indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de auditor de justiţie. Drepturile salariale se suportă din bugetul Institutului Naţional al Magistraturii.

Legea 303 2004 statutul judecătorilor şi procurorilor actualizată prin:

OUG 195/2008 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul justiţiei din 25 noiembrie 2008, Monitorul Oficial 825/2008;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 20 Admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor