Art. 57 Delegarea, detaşarea şi transferul

CAPITOLUL VI
Delegarea, detaşarea şi transferul

Art. 57

(1) În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcţiona normal din cauza absenţei temporare a unor judecători, existenţei unor posturi vacante sau altor asemenea cauze, preşedintele curţii de apel, la propunerea preşedintelui respectivei instanţe din circumscripţia acelei curţi de apel, poate delega judecători de la alte instanţe din circumscripţia menţionată, cu acordul scris al acestora.

(2) Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale şi tribunale specializate în circumscripţia altei curţi de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel în circumscripţia căreia se cere delegarea şi cu avizul preşedintelui curţii de apel unde aceştia funcţionează.

(3) Delegarea judecătorilor curţilor de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, la solicitarea preşedintelui curţii de apel.

(4) Delegarea în funcţii de conducere a judecătorilor de la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii, până la ocuparea funcţiei prin numire în condiţiile prezentei legi.

(5) Delegarea în funcţiile de conducere de la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor de la această instanţă se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii, cu acordul scris al acestora, la propunerea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(6) Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni şi poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni.

(7) În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni.

(8) Delegarea procurorilor poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni.

(81) În interesul serviciului, magistraţii-asistenţi pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, în funcţiile de prim-magistrat-asistent sau magistrat-asistent-şef de către preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Delegarea magistraţilor-asistenţi poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, cel mult încă 6 luni. Pe perioada delegării, magistraţii-asistenţi beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi.

(9) Pe perioada delegării judecătorii şi procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţia în care sunt delegaţi. Când salariul şi celelalte drepturi băneşti prevăzute pentru funcţia în care este delegat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta îşi păstrează indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti.

Legea 303 2004 statutul judecătorilor şi procurorilor actualizată prin:

Legea 300/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi pentru modificarea art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară din 23 decembrie 2011, Monitorul Oficial 925/2011;

OUG 59/2009 - pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii din 27 mai 2009, Monitorul Oficial 439/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 57 Delegarea, detaşarea şi transferul