Art. 64 Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror

CAPITOLUL VII
Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror

Art. 64

(1) În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de specialitate, la sesizarea preşedintelui instanţei sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, iar suspendarea din funcţie se dispune pe perioada recomandată de comisia medicală de specialitate, numită în condiţiile art. 14 alin. (2) lit. e).

(2) După expirarea perioadei prevăzute la alin. (1), Consiliul Superior al Magistraturii, pe baza unei noi expertize, poate hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a judecătorului sau procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcţie potrivit legii.

(3) În perioada suspendării, judecătorului sau procurorului i se plătesc drepturile de asigurări sociale de sănătate, potrivit legii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 64 Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror