Art. 85 Magistraţii-asistenţi ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Comentarii |
|
Magistraţii-asistenţi ai înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Art. 85
(1) Partea din pensia de serviciu care depăşeşte nivelul pensiei din sistemul public, pensia prevăzută de art. 82 alin. (2), art. 831 şi şi art. 84 alin. (3), precum şi pensia de serviciu acordată celor care nu îndeplinesc condiţia de limită de vârstă prevăzută de Legea 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se suportă din bugetul de stat.
(2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată.
(3) Cererile de pensionare formulate de judecătorii şi procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii competentă. Plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Preşedintelui României ca fiind cea a eliberării din funcţie sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Preşedintelui României de eliberare din funcţie.
Legea 303 2004 statutul judecătorilor şi procurorilor actualizată prin:OUG 100/2007 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 684/2007;
← Art. 84 Magistraţii-asistenţi ai înaltei Curţi de Casaţie... | Art. 86 Magistraţii-asistenţi ai înaltei Curţi de Casaţie... → |
---|