Art. 18 Legea 304/2003 Obligaţii impuse furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe piaţă
Comentarii |
|
Obligaţii impuse furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice cu putere semnificativă pe piaţă
Art. 18
(1) Dacă, în urma unei analize de piaţă realizate în conformitate cu prevederile cap. V din Ordonanţa-cadru, un furnizor de reţele sau servicii de comunicaţii electronice este desemnat ca având putere semnificativă pe piaţa furnizării conectării la un punct fix la reţelele publice de telefonie şi a utilizării la un punct fix a acestor reţele, ANRCTI va impune acestuia obligaţia de a oferi abonaţilor săi posibilitatea de a utiliza serviciile oricărui furnizor de servicii de telefonie destinate publicului, cu care este interconectat, în următoarele moduri:
a) la fiecare apel, prin formarea unui cod de selectare a furnizorului de servicii care va efectua, fără a afecta conţinutul informaţiei, transportul semnalului din reţeaua în care este iniţiat către reţeaua de destinaţie;
b) prin preselectare, cu posibilitatea de a renunţa la opţiunea preselectată la fiecare apel, prin formarea unui cod de selectare a furnizorului de servicii prevăzut la lit. a).
(2) Cererea utilizatorilor ca facilităţile prevăzute la alin. (1) să fie implementate şi pe alte reţele sau în alte moduri va fi evaluată de ANRCTI în urma unei analize de piaţă realizate în conformitate cu prevederile cap. V din Ordonanţa-cadru, iar obligaţiile necesare pentru satisfacerea acestei cereri vor fi impuse în conformitate cu prevederile art. 12 din Ordonanţa privind accesul.
(3) ANRCTI asigură, prin impunerea de obligaţii specifice, că tarifele de acces şi interconectare privind furnizarea facilităţilor prevăzute la alin. (1) sunt orientate către costuri şi că eventualele sume plătite de abonaţi nu sunt prohibitive pentru utilizarea acestor facilităţi.
← Art. 17 Legea 304/2003 Obligaţii impuse furnizorilor de... | Art. 19 Legea 304/2003 Drepturile utilizatorilor finali → |
---|