Art. 134 Bugetele instanţelor şi parchetelor
Comentarii |
|
Bugetele instanţelor şi parchetelor
Art. 134
(1) Numărul maxim de posturi pentru instanţe şi parchete se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numărul maxim de posturi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministrului justiţiei şi a preşedintelui înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Pentru instanţele şi parchetele militare, numărul maxim de posturi se aprobă, potrivit alin. (1), cu avizul consultativ al ministrului apărării naţionale.
Art. 1341
(1) În cazul în care buna funcţionare a instanţelor sau a parchetelor este grav afectată din cauza numărului de posturi vacante temporar, acestea pot fi ocupate pe perioadă nedeterminată, potrivit legii, în cazul în care vacantarea posturilor s-a realizat în urma:
a) numirii în funcţii de conducere;
b) numirii ca procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
c) detaşării;
d) alegerii în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii;
e) suspendării din funcţie, în temeiul art. 62 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
f) vacantării din alte cauze, pe o perioadă mai mare de un an.
(2) Numărul posturilor vacante temporar care se pot ocupa în cazurile prevăzute la alin. (1) se aprobă pentru fiecare instanţă sau, după caz, parchet de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea ordonatorilor de credite.
(3) După încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (1), în cazul în care judecătorul sau procurorul revine la instanţa sau parchetul unde a funcţionat anterior, ordonatorul principal de credite este obligat să-i asigure de îndată un post vacant din fondul de rezervă prevăzut la alin. (4) şi (5), în cazul în care nu mai există posturi vacante la acea instanţă sau parchet.
(4) Pentru asigurarea posturilor necesare de judecător sau procuror la încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (1), se constituie, prin bugetul de stat, un fond de rezervă de 50 de posturi de judecător şi 50 de posturi de procuror. Numărul posturilor din fondul de rezervă se poate actualiza anual prin hotărâre a Guvernului.
(5) Posturile prevăzute la alin. (4) vor fi repartizate instanţelor şi parchetelor prin ordin al ministrului justiţiei, în situaţia în care la instanţele sau parchetele unde judecătorul sau procurorul a solicitat revenirea pe post nu există posturi vacante.
(6) În cazul vacantării ulterioare a unor posturi la instanţa sau parchetul respectivă/respectiv, temporar sau definitiv, posturile de judecător sau procuror repartizate în condiţiile alin. (4) se reinclud de drept, de la data vacantării, în fondul de rezervă, iar judecătorul sau procurorul care a ocupat un astfel de post este considerat încadrat pe postul care se vacantează. Includerea postului vacantat în fondul de rezervă se constată prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la vacantare.
(7) Sumele de bani corespunzătoare finanţării posturilor neocupate prevăzute la alin. (1) vor fi virate la bugetul de stat, la sfârşitul fiecărui an calendaristic.
Legea 304 din 2004 actualizată prin:OUG nr. 100/2007 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 684/2007;
← Art. 133 Bugetele instanţelor şi parchetelor | Art. 135 Bugetele instanţelor şi parchetelor → |
---|