Art. 87 Parchetul Naţional Anticoruptie Organizarea Ministerului Public

CAPITOLUL II
Organizarea Ministerului Public

SECŢIUNEA a 2-a
Parchetul Naţional Anticoruptie

Art. 87

(1) Parchetul Naţional Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.

(2) Pentru a fi numiţi în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.

(3) La interviu poate participa orice procuror care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (2).

(4) Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi altor calităţi specifice.

(5) La evaluarea candidaţilor, vor fi avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţele de operare pe calculator.

(6) Comisia prevăzută la alin. (2) este numită prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie şi este formată din 3 procurori de la Parchetul Naţional Anticorupţie. Din comisie pot face parte şi specialişti în psihologie, resurse umane şi alte domenii.

(7) Procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie evaluează, anual, rezultatele obţinute de procurorii Parchetului Naţional Anticorupţie.

(8) Procurorii numiţi în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al procurorului general al Parchetului Naţional Anticorupţie, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare.

(9) La data încetării activităţii în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.

(91) De la data revenirii la parchetul de unde provin sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze, potrivit legii, procurorii care au activat în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei.

(10) Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Parchetului Naţional Anticorupţie sunt stabilite prin lege specială.

(11) Dispoziţiile art. 48 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, se aplică în mod corespunzător.

Legea 304 din 2004 actualizată prin:

OUG nr. 56/2009 - pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară din 27 mai 2009, Monitorul Oficial 381/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 87 Parchetul Naţional Anticoruptie Organizarea Ministerului Public