Art. 16 Reguli comune Emitenţi

CAPITOLUL III
Emitenţi

SECŢIUNEA 1
Reguli comune

Art. 16

(1) Vehiculul investiţional este supus autorizării prealabile de către C.N.V.M., care decide cu privire la autorizarea acestuia în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii documentelor prevăzute în regulamentul emis în aplicarea prezentei legi.

(2) Orice modificare a condiţiilor pe baza cărora a fost autorizată funcţionarea unui vehicul investiţional se notifică C.N.V.M., în termen de 5 zile de la adoptarea hotărârii organului statutar competent. Obiectul de activitate şi forma juridică a vehiculelor investiţionale nu pot fi modificate.

(3) În cazul în care constată că modificările operate contravin normelor legale în vigoare, iar emitentul nu remediază această situaţie în termenul acordat în acest scop, C.N.V.M. modifică, suspendă ori revocă autorizaţia, după caz, cu luarea măsurilor corespunzătoare pentru protecţia investitorilor.

(4) C.N.V.M. ţine un registru special de evidenţă a fondurilor şi societăţilor de securitizare. Registrul special de evidenţă are caracter public.

(5) Fondurile şi societăţile de securitizare sunt obligate să înscrie, în toate actele, documentele şi corespondenţa lor, numărul de înregistrare din registrul special prevăzut la alin. (4).

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 16 Reguli comune Emitenţi