Art. 25 Reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit

CAPITOLUL V
Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit

Art. 25

Reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit

(1) Banca Naţională a României are competenţa exclusivă de autorizare a instituţiilor de credit şi răspunde de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit pe care le-a autorizat să opereze în România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Pentru asigurarea funcţionării şi viabilităţii sistemului bancar, Banca Naţională a României este împuternicită:

a) să emită reglementări, să ia măsuri pentru impunerea respectării acestora şi să aplice sancţiunile legale în cazurile de nerespectare;

b) să controleze şi să verifice, pe baza raportărilor primite şi prin inspecţii la faţa locului, registrele, conturile şi orice alte documente ale instituţiilor de credit autorizate, pe care le consideră necesare.

(3) Membrii Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României şi personalul acesteia, însărcinat să exercite atribuţii de supraveghere prudenţială, nu răspund civil sau penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună-credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere prudenţială.

(4) Cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare iniţiate împotriva persoanelor prevăzute la alin. (3) se suportă de Banca Naţională a României.

(5) Personalului cu atribuţii de supraveghere îi este interzisă participarea în cadrul comisiilor de expertiză, precum şi la orice alte acţiuni de verificare care excedează atribuţiile şi competenţele conferite acestuia prin lege.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 25 Reglementarea, autorizarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit Supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit