Art. 35 Atribuţiile guvernatorului Băncii Naţionale a României Conducerea şi administrarea
Comentarii |
|
Conducerea şi administrarea
Art. 35
Atribuţiile guvernatorului Băncii Naţionale a României
(1) Guvernatorul Băncii Naţionale a României dispune măsuri pentru executarea dispoziţiilor legale, a hotărârilor consiliului de administraţie, precum şi a altor reglementări privind Banca Naţională a României. Guvernatorul poate delega prim-viceguvernatorului şi viceguvernatorilor unele dintre atribuţiile sale, în condiţiile stabilite de consiliul de administraţie.
(2) Guvernatorul numeşte în funcţie personalul din aparatul central al Băncii Naţionale a României şi pe directorii sucursalelor şi ai agenţiilor.
(3) Guvernatorul emite ordine şi decizii şi reprezintă Banca Naţională a României în relaţiile cu terţii, semnând, direct sau prin persoane împuternicite de el, toate tratatele sau convenţiile încheiate.
(4) În numele consiliului de administraţie, guvernatorul prezintă Parlamentului, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Băncii Naţionale a României, care cuprinde activităţile Băncii Naţionale a României, situaţiile financiare anuale şi raportul de audit, dezbătute, fără a fi supuse votului, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului.
(5) În cazul absenţei sau imposibilităţii guvernatorului de a acţiona, acesta va fi suplinit de prim-viceguvernator.
← Art. 34 Incompatibilităţi şi conflicte de interese... | Art. 36 Auditarea situaţiilor financiare anuale Conducerea şi... → |
---|