Art. 6 Operaţiuni de piaţă monetară Politica monetară, politica de curs de schimb şi regimul valutar

CAPITOLUL II
Politica monetară, politica de curs de schimb şi regimul valutar

Art. 6

Operaţiuni de piaţă monetară

(1) Se interzice Băncii Naţionale a României achiziţionarea de pe piaţa primară a creanţelor asupra statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat.

(2) Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, interdicţia prevăzută la alin. (1) se extinde şi la creanţele asupra altor organisme şi companii de drept public din statele membre.

(3) Banca Naţională a României poate efectua pe piaţa secundară, cu respectarea prevederilor alin. (1), operaţiuni reversibile, cumpărări/vânzări directe sau poate lua în gaj, pentru acordarea de credite colateralizate, creanţe asupra sau titluri ale statului, autorităţilor publice centrale şi locale, regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi altor societăţi cu capital majoritar de stat, instituţiilor de credit sau altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, emite certificate de depozit şi atrage depozite de la instituţii de credit, în condiţiile pe care le consideră necesare pentru a realiza obiectivele politicii monetare.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 6 Operaţiuni de piaţă monetară Politica monetară, politica de curs de schimb şi regimul valutar