Art. 18 Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii

CAPITOLUL II
Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii

SECŢIUNEA a 2-a
Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii

Art. 18

(1) Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) şi art. 16 alin. (2) şi o transmite Biroului permanent al Senatului.

(2) Înainte de transmiterea listei către Biroul permanent al Senatului, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifică şi comunică, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă judecătorii şi procurorii aleşi au făcut parte din serviciile de informaţii înainte de 1990 sau au colaborat cu acestea.

(3) Biroul permanent al Senatului înaintează lista prevăzută la alin. (1) Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, pentru a examina dacă au fost respectate dispoziţiile legale cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

(4) Senatul, în prezenţa majorităţii membrilor săi, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, validează lista cuprinzând magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Refuzul validării nu poate interveni decât în cazul încălcării legii în procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi numai dacă această încălcare a legii are drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor. Dispoziţiile art. 17 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 18 Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii