Art. 50 Legea 319/2006 Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu
Comentarii |
|
Autorităţi competente şi instituţii cu atribuţii în domeniu
Art. 50
(1) Ministerul Apărării Naţionale, structurile militare şi structurile în care îşi desfăşoară activitatea funcţionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, Direcţia Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare organizează, coordonează şi controlează activitatea de securitate şi sănătate în muncă din unităţile lor, prin serviciile de prevenire şi protecţie create sau desemnate de către aceste instituţii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale produse în unităţile din subordinea instituţiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale acestora.
(3) Instituţiile prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea prezentei legi, în completarea celor existente la nivel naţional.
← Art. 49 Legea 319/2006 Autorităţi competente şi instituţii... | Art. 51 Legea 319/2006 Dispoziţii finale → |
---|