Art. 25 Legea 32/2000 Activitatea asigurătorilor/reasiguratorilor

CAPITOLUL IV
Activitatea asigurătorilor/reasiguratorilor
Art. 25

(1) Asigurătorii se pot asocia în uniuni profesionale care să le reprezinte interesele colective faţă de autorităţile publice, să studieze probleme de interes comun, să promoveze cooperarea, să informeze membrii asociaţiei şi publicul şi să organizeze serviciile de interes comun; de asemenea, pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora.

(2) Asigurătorii pot încheia înţelegeri referitoare la coasigurare, pool-uri şi alte forme de cooperare specifice, în vederea asigurării sau reasigurării unor riscuri, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi.

(3) Asigurătorii emitenţi de documente internaţionale de asigurare, Carte Verde, vor constitui Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în conformitate cu prevederile Convenţiei Internaţionale Carte Verde. Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este o asociaţie profesională, independentă şi autonomă, care, în baza Convenţiei Internaţionale Carte Verde, are rol de reglementare a activităţii asigurătorilor emitenţi de documente internaţionale de asigurare.

(31) Asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (RCA) se vor afilia până cel târziu la data de 31 ianuarie 2006 la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. Asigurătorii care primesc autorizaţia de a practica asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (RCA) sunt obligaţi să se afilieze în termen de maximum 30 de zile de la primirea autorizaţiei la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

(4) Asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (RCA) pe teritoriul României şi în afara lui au obligaţia de a constitui Fondul comun Carte Verde.

Legea 32/2000 activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 201/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 22 decembrie 2005, M. Of. 1191/2005;

Ordonanţă de urgenţă nr. 201/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 22 decembrie 2005, M. Of. 1191/2005;

Lege nr. 403/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 11 octombrie 2004, M. Of. 976/2004;

Lege nr. 76/2003 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 12 martie 2003, M. Of. 193/2003;


Art. 251

(1) Toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (clasa 10 de la lit. B din anexa nr. 1, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului) trebuie să constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, denumit în continuare Fond.

(2) Fondul se constituie ca asociaţie, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, în conformitate cu prevederile legale referitoare la asociaţii şi fundaţii, ale prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.

(3) Actul constitutiv al asociaţiei, precum şi modificările ulterioare vor fi avizate în prealabil de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

(4) Fondul este condus de un consiliu director format din 5 membri, care sunt supuşi avizului prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

(5) Un membru al consiliului director al Fondului va fi numit de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

(6) Membrii Fondului sunt obligaţi să contribuie printr-o cotizaţie la constituirea şi menţinerea stabilităţii financiare a acestuia, proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea asigurării de răspundere civilă care acoperă daune ce rezultă din folosirea autovehiculelor terestre, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului, până la acoperirea tuturor obligaţiilor de plată.

(7) Nivelul cotizaţiei şi termenele de plată ale acesteia se stabilesc anual de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Cuantumul cotizaţiei este de până la 5% din volumul primelor brute încasate pentru această asigurare.

(8) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului, precum şi rectificările acestuia se aprobă de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

(9) În caz de deficit, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate majora în cursul anului nivelul cotizaţiei.

(10) Fondul se constituie în scopul:

a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de autovehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM);

b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, dacă:

- autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare;

- în termen de 3 luni de la data la care a adresat o cerere de despăgubire, persoana rezidentă în România care a suferit un prejudiciu ca urmare a unui accident de circulaţie produs pe teritoriul unui stat situat în limitele teritoriale de acoperire, cu excepţia României, sau pe teritoriul unui stat terţ al cărui birou naţional a aderat la sistemul Carte Verde, de un autovehicul care are locul obişnuit de staţionare într-un stat membru al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, nu a primit un răspuns motivat de la societatea de asigurare a autovehiculului vinovat de producerea accidentului sau de la reprezentantul de despăgubiri al acesteia ori dacă societatea de asigurare respectivă nu şi-a desemnat un reprezentant de despăgubire pe teritoriul României sau dacă în termen de două luni de la data producerii accidentului societatea de asigurare nu poate fi identificată. Fondul îndeplineşte aceste atribuţii în calitate de organism de compensare.

(11) Asigurătorii menţionaţi la alin. (1) au obligaţia să desemneze în fiecare stat aparţinând Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană un reprezentant însărcinat cu regularizarea daunelor provocate de autovehicule supuse obligaţiei de asigurare în România rezidenţilor în aceste state, cu condiţia ca accidentul să se producă pe teritoriul unui alt stat decât statul de reşedinţă al persoanei vătămate.

(12) Fondul are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relaţie juridică cu el, pentru obligaţiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond.

(13) Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător la Fond constituie, potrivit legii, titlu de creanţă.

(14) La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia Fondul va declanşa procedura silită de recuperare a creanţelor, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

(15) În vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul.

(16) Anual, Fondul va prezenta Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor un raport de activitate, ale cărui formă şi conţinut vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi.

(17) Raportul va fi însoţit de situaţiile financiare anuale, întocmite potrivit legislaţiei în vigoare şi auditate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.

(18) În termen de 6 luni de la sfârşitul anului precedent Fondul va publica un raport, ale cărui formă şi conţinut vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi.

(19) Modul de constituire, de utilizare şi de plasament al sumelor băneşti la dispoziţia Fondului, precum şi persoanele îndreptăţite a fi despăgubite se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei legi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Legea 32/2000 activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 201/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 22 decembrie 2005, M. Of. 1191/2005;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 25 Legea 32/2000 Activitatea asigurătorilor/reasiguratorilor