Art. 39 Legea 32/2000 Activitatea de control şi sancţiuni
Comentarii |
|
Activitatea de control şi sancţiuni
Art. 39
(1) Abrogat.
(2) Constituie contravenţii următoarele fapte:
a) nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform art. 8 alin. (1), precum şi a deciziilor sau avizelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emise potrivit art. 4 alin. (26) şi art. 8 alin. (2);
b) înmatricularea asigurătorilor sau reasiguratorilor la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului fără avizul prealabil în vederea înregistrării, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
c) încălcarea, în orice mod, de către asigurători, reasiguratori, intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări, Fond sau de entităţile care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, după caz, a dispoziţiilor art. 5 lit. b), b1), c), d), e), f), g), h), h1), h2), h3), i), j), l), l1) şi m), ale art. 18, ale normelor emise în aplicarea prezentei legi, precum şi a avizelor, deciziilor sau solicitărilor de informaţii, documente şi rapoarte;
d) nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (16), (17) şi (18), art. 121, 122, 20, 201, art. 33 alin. (7), art. 34 alin. (41), (42) şi (43), art. 381 alin. (6), (12) şi (14), precum şi ale cap. V, după caz;
e) nesolicitarea de către asigurător/reasigurător/broker de asigurare şi/sau de reasigurare a aprobării sau avizului, după caz, a/al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru acţionarii semnificativi direcţi şi/sau indirecţi şi pentru persoanele semnificative ale asigurătorilor/reasiguratorilor/brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare sau, în cazul Fondului, a avizului prealabil pentru membrii Consiliului director;
f) încălcarea, în orice mod, de către asigurător/reasigurator/broker de asigurare şi/sau reasigurare a obligaţiilor privind ţinerea evidenţelor şi transmiterea rapoartelor prevăzute de lege şi/sau de normele adoptate în aplicarea acesteia;
g) încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 16 şi 35 şi a normelor emise în aplicarea prezentei legi cu privire la menţinerea limitei minime a capitalului social şi, după caz, a fondului de rezervă liberă vărsat, a marjei de solvabilitate şi, după data aderării României la Uniunea Europeană, a fondului de siguranţă;
h) nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art. 21 şi 22 privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice şi, respectiv, acoperirea acestora prin categoriile de active admise;
i) nerespectarea prevederilor art. 23, art. 44 alin. (2) şi ale normelor emise în aplicarea prezentei legi privind transferul de portofoliu;
j) neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor prevăzute la art. 27, 28, 281 şi 282;
k) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (3), (4), (41), (6), (7) şi (14), art. 34, art. 381 alin. (6), (12) şi (14), precum şi a normelor privind desfăşurarea activităţii agenţilor de asigurare, a subagenţilor şi agenţilor de asigurare subordonaţi;
l) desfăşurarea activităţii de către asigurători/reasiguratori/brokeri de asigurare şi/sau de reasigurare cu încălcarea, în orice mod, a prevederilor art. 11-14, precum şi ale normelor adoptate în aplicarea prezentei legi;
m) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 35 alin. (13), (131) şi (14) şi la art. 38 alin. (2) privind activitatea de publicitate şi de reclamă;
m1) nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (16), (17) şi (18);
m2) nerespectarea obligaţiilor brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, prevăzute la art. 33 alin. (3), (41), (6), (7) şi (14), art. 35, 36, art. 381 alin. (6), (12) şi (14) şi în normele emise în aplicare;
m3) nerespectarea de către asigurători, reasiguratori, brokeri de asigurare şi/sau de reasigurare, Consiliul director al Fondului sau de conducerea entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională a termenelor de transmitere sau trimiterea cu date incomplete şi eronate a rapoartelor, raportărilor, analizelor, documentelor şi informaţiilor prevăzute de prezenta lege, de normele emise în aplicarea ei sau prin decizii ori avize;
m4) nerespectarea prevederilor art. 251 şi ale normelor emise în aplicarea acestuia de către Consiliul director al Fondului;
m5) nerespectarea de către conducerea entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau de către lectori a prevederilor art. 381 alin. (6), (9), (12) şi (14) şi ale normelor emise în aplicarea prezentei legi;
n) desfăşurarea de către asigurători sau reasiguratori a activităţii de asigurare, de reasigurare sau de bancassurance prin intermediari neautorizaţi, neavizaţi şi/sau neînregistraţi potrivit legii sau fără calificarea şi pregătirea profesională corespunzătoare;
o) neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a obligaţiei de ţinere a registrului agenţilor de asigurare sau a jurnalului asistenţilor în brokeraj, după caz, potrivit legii şi normelor emise în aplicarea acesteia;
p) neîndeplinirea de către asigurători sau reasiguratori, în orice mod, a obligaţiei privind supravegherea agenţilor de asigurare, prevăzută de art. 20 alin. (3) lit. b) şi de normele date în aplicarea prezentei legi;
q) efectuarea oricăror modificări ale documentelor şi/sau ale condiţiilor pe baza cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare, fără avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
r) desfăşurarea activităţii de către intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări fără îndeplinirea şi menţinerea cerinţelor profesionale prevăzute de prezenta lege şi de normele date în aplicarea acesteia;
s) nerespectarea prevederilor art. 471 alin. (1) şi (3);
t) nerespectarea prevederilor art. 241 alin. (2) şi a normelor emise în aplicarea prezentei legi.
u) nerespectarea prevederilor art. 39 alin. (81)."
(3) Săvârşirea cu intenţie sau din culpă, prin comisiune sau omisiune, a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu:
a) avertisment scris;
b) limitarea operaţiunilor;
c) amendă aplicabilă: asigurătorilor/reasiguratorilor, de la 5.000 lei la 100.000 lei; intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, de la 2.500 lei la 50.000 lei; agenţilor de asigurare, persoane fizice, subagenţilor şi agenţilor de asigurare subordonaţi, persoane fizice, de la 500 lei la 1.000 lei; conducătorilor entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, de la 1.000 lei la 10.000 lei; membrilor consiliului de administraţie şi/sau directoratului şi/sau ai consiliului de supraveghere, ai conducerii executive, ai conducătorilor activităţilor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, ai persoanelor desemnate în funcţii de conducere specifice domeniului asigurărilor, care vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi, conducătorului sau, după caz, conducerii executive a intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane juridice şi membrilor Consiliului director al Fondului, de la 2.500 lei la 50.000 lei.
c1) anularea votului exprimat sau suspendarea temporară a dreptului de vot al acţionarilor semnificativi;
c2) amendă aplicabilă oricărei persoane care utilizează denumirile de asigurător, reasigurator, broker de asigurare şi/sau de reasigurare, agent de asigurare sau de reasigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat sau derivatele acestora, fără a avea autorizaţie emisă sau fără a fi înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de la 10.000 lei până la 100.000 lei, pentru persoanele juridice, şi de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele fizice;
c3) interzicerea liberei alocări a activelor din România ale unui asigurător/reasigurator;
d) interzicerea temporară sau definitivă a exercitării activităţii de asigurare şi/sau de reasigurare, parţială sau totală, pentru asigurători şi/sau reasiguratori, pentru una sau mai multe categorii de asigurări, iar pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, interzicerea temporară sau definitivă a activităţii definite la art. 2 lit. C pct. 56 şi 57;
e) retragerea autorizaţiei asigurătorilor, reasiguratorilor sau brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, retragerea aprobării pentru persoanele semnificative ale asigurătorilor, reasiguratorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare şi, după caz, retragerea avizului, pentru membrii Consiliului director al Fondului de protecţie a victimelor străzii, revocarea unui membru sau a întregului Consiliu director al Fondului, revocarea aprobării acordate entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau lectorilor, dispunerea către asigurători, reasiguratori şi brokeri de asigurare/reasigurare a radierii agenţilor de asigurare, persoane fizice sau juridice, a subagenţilor, a agenţilor de asigurare subordonaţi sau a asistenţilor în brokeraj din registrele speciale în care aceştia au fost înregistraţi, precum şi retragerea aprobării pentru entităţile şi/sau persoanele menţionate la art. 5 lit. h3).
(4) Sancţiunea amenzii poate fi aplicată cumulativ cu oricare dintre sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. d) şi e).
(5) Decizia de sancţionare este semnată de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi produce efecte la data comunicării sale persoanei sancţionate.
(6) La individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.
(7) În cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă.
(8) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON) fapta oricărei persoane constând în desfăşurarea activităţii de asigurare în/din România fără autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi desfăşurarea activităţii fără înscrierea în Registrul asigurătorilor, reasiguratorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări.
(81) Se interzice oricărei persoane care nu are autorizaţie emisă sau nu este înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să utilizeze denumirile de asigurător, reasigurator, broker de asigurare şi/sau de reasigurare, agent de asigurare sau de reasigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat sau derivatele acestora, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un acord internaţional, sau când, din contextul în care sunt folosite aceste cuvinte, rezultă neîndoielnic că nu este vorba de activităţi de asigurare, de reasigurare sau de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări.
(82) În orice formă de publicitate, acte oficiale, contracte ori alte asemenea documente, iniţialele, sigla, emblema sau alte elemente de identificare a unui asigurător, reasigurator sau intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări care funcţionează în România ori care sugerează o legătură cu aceasta pot fi utilizate numai de către şi în legătură cu o subunitate a acelei entităţi, inclusiv în denumirea acesteia.
(83) În scopul exercitării activităţilor specifice, entităţile străine pot utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează şi în ţara de origine. În situaţia în care există posibilitatea unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate să solicite ca numele asigurătorului, reasiguratorului sau intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări respectiv să fie însoţit de o menţiune explicativă în limba română.
(9) Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârşirii acesteia.
(10) Amenzile contravenţionale stabilite prin lege şi aplicate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se fac venituri la bugetul de stat în cotă de 50%, iar diferenţa se face venit la bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
(11) Abrogat.
(12) În vederea asigurării transparenţei şi aplicării unitare a măsurilor sancţionatorii prevăzute la acest articol, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va emite norme în aplicarea prezentei legi privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii. Măsurile sancţionatorii trebuie să fie proporţionale cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în referatul de constatare/procesul-verbal.
Legea 32/2000 activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor actualizată prin:Ordonanţă de urgenţă nr. 117/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 24 octombrie 2007, M. Of. 732/2007;
Ordonanţă de urgenţă nr. 201/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 22 decembrie 2005, M. Of. 1191/2005;
Ordonanţă de urgenţă nr. 201/2005 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 22 decembrie 2005, M. Of. 1191/2005;
Lege nr. 403/2004 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 11 octombrie 2004, M. Of. 976/2004;
Lege nr. 76/2003 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor din 12 martie 2003, M. Of. 193/2003;
← Art. 38 Legea 32/2000 Activitatea de control şi sancţiuni | Art. 40 Legea 32/2000 Activitatea de control şi sancţiuni → |
---|