Art. 42 Legea 329/2009 Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole

CAPITOLUL VII
Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole

Art. 42

(1) Cuantumul primei de casare este de cel mult 17.000 lei, fără ca acesta să depăşească:

a) pentru persoana fizică 50% din preţul de achiziţie al tractorului nou sau al maşinii agricole autopropulsate noi;

b) pentru persoana juridică 40% din preţul de achiziţie fără TVA al tractorului nou sau al maşinii agricole autopropulsate noi.

(2) Poate beneficia de prima de casare orice proprietar al unui tractor uzat sau al unei maşini agricole autopropulsate uzate, care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) s-a înscris la un producător validat pentru achiziţionarea unui tractor nou sau a unei maşini agricole autopropulsate noi;

b) a predat tractorul uzat sau maşina agricolă autopropulsată uzată spre casare unui operator economic autorizat conform prevederilor legale să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase din uz, obţinând un certificat de distrugere;

c) a radiat tractorul uzat sau maşina agricolă autopropulsată uzată;

d) achiziţionează un tractor nou sau o maşină agricolă autopropulsată nouă de la producătorul validat la care s-a înscris.

(3) De prevederile alin. (2) beneficiază şi proprietarii de tractoare uzate şi maşini agricole autopropulsate uzate, persoane fizice, precum şi moştenitorii acestora, care s-au asociat în vederea achiziţionării în coproprietate a unui tractor nou şi/sau a unei maşini agricole autopropulsate noi, pentru desfăşurarea unor activităţi agricole specifice. În această situaţie fiecare beneficiază de o primă în sumă de cel mult 17.000 de lei, cu condiţia ca asociaţii să achiziţioneze în coproprietate un tractor nou şi/sau o maşină agricolă autopropulsată nouă, iar cuantumul cumulat al primelor să nu depăşească 50% din valoarea noii achiziţii.

modificat de

Lege nr. 65/2010 - pentru completarea art. 42 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional din 31 martie 2010, M. Of. 214/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 42 Legea 329/2009 Măsuri pentru stimularea înnoirii Parcului auto naţional, inclusiv a celui destinat lucrărilor agricole