Art. 8 Legea 329/2009 Măsuri de reorganizare a unor autorităţi şi instituţii publice

CAPITOLUL II
Măsuri de reorganizare a unor autorităţi şi instituţii publice

Art. 8

(1) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, sumele aferente subvenţiilor primite şi neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei legi se virează integral la bugetul de stat de către autorităţile şi instituţiile publice reorganizate, fără a se mai regulariza cu bugetul de stat la sfârşitul anului.

(2) Cu creditele bugetare neutilizate, aferente instituţiilor publice finanţate integral de la bugetul de stat, care se reorganizează în subordinea sau în structura altor ordonatori de credite, se suplimentează bugetul ordonatorului principal de credite care preia finanţarea acestora.

(3) Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificări în volumul şi în structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat, bugetului fondurilor externe nerambursabile, bugetului activităţilor finanţate integral din venituri proprii, bugetului fondurilor provenite din credite externe, după caz, precum şi modificări în bugetele ordonatorilor principali de credite, la propunerea acestora, în baza protocoalelor de predare-preluare, modificări ce decurg din aplicarea măsurilor de reorganizare a autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute de prezenta lege.

(4) Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze modificările prevăzute la alin. (3) şi să le introducă în bugetele lor şi în anexele la acestea.

(5) Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 5 şi cuprind creditele bugetare rămase neutilizate la data intrării în vigoare a prezentei legi, structurile de personal preluate, patrimoniul aferent, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii ce decurg din acestea.

(6) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (3), finanţarea autorităţilor şi instituţiilor publice reorganizate se va asigura din bugetele ordonatorilor principali de credite care preiau activitatea şi personalul acestora, în limita creditelor bugetare deschise şi repartizate.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 8 Legea 329/2009 Măsuri de reorganizare a unor autorităţi şi instituţii publice