Art. 13 Drepturile şi obligaţiile detectivului particular, ale societăţilor specializate şi ale cabinetelor individuale în care acesta îşi desfăşoară activitatea
Comentarii |
|
Drepturile şi obligaţiile detectivului particular, ale societăţilor specializate şi ale cabinetelor individuale în care acesta îşi desfăşoară activitatea
Art. 13
Detectivului particular, în desfăşurarea activităţii, îi este interzisă efectuarea de investigaţii cu privire la:
a) activitatea personalului reprezentanţelor diplomatice şi consulare sau a organizaţiilor internaţionale cu statut similar;
b) activitatea persoanelor, desfăşurată permanent ori temporar, cu orice titlu, în interesul autorităţilor publice, instituţiilor sau altor persoane juridice de interes public ori în serviciile de interes public;
c) datele confidenţiale cu privire la convingerile politice, religioase, filozofice sau sindicale şi la exprimarea acestor convingeri, la orientarea sexuală, sănătatea, originea socială ori etnică a unei persoane;
d) cauzele penale aflate în lucru la organele judiciare;
e) activităţile specifice desfăşurate de instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
← Art. 12 Drepturile şi obligaţiile detectivului particular,... | Art. 14 Drepturile şi obligaţiile detectivului particular,... → |
---|