Art. 22 Paza şi protecţia prin societăţi specializate Formele de pază

CAPITOLUL II
Formele de pază

SECŢIUNEA a 4-a
Paza şi protecţia prin societăţi specializate

Art. 22

(1) Conducătorii societăţilor specializate de pază şi protecţie sunt obligaţi să asigure respectarea prevederilor legale şi a regulamentelor proprii în organizarea şi funcţionarea acestei forme de pază, în angajarea, pregătirea şi controlul personalului, portul uniformei şi al însemnelor distinctive, precum şi în dotarea cu mijloace de intervenţie şi apărare individuală, conform legii.

(2) Plata serviciilor de pază şi protecţie prestate de către societăţile specializate se face pe baza contractelor încheiate cu beneficiarii.

(3) Societăţile specializate de pază şi protecţie au obligaţia de a păstra evidenţa contractelor în registre speciale.

(4) Societăţile specializate de pază şi protecţie nu pot adopta însemne, uniforme, legitimaţii, accesorii de echipament sau denumiri identice, asemănătoare sau de natură să conducă la confuzii între acestea, precum şi cu cele ale autorităţilor publice ori ale organismelor internaţionale la care România este parte.

(5) Modelul echipamentului personalului de pază şi protecţie se stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se inscripţionează cu denumirea şi sigla societăţii, aprobate cu ocazia acordării licenţei. Pe autovehiculele din dotarea societăţilor specializate se inscripţionează numai denumirea, sigla, obiectul de activitate pentru care s-a emis licenţă de către poliţie şi numerele de telefon ale societăţii. Montarea şi folosirea de mijloace de semnalizare luminoasă sau acustică pe autovehiculele societăţilor de pază şi protecţie sunt interzise.

(6) Societăţile specializate de pază şi protecţie se pot asocia cu societăţi sau firme străine de profil, cu respectarea prevederilor legii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 22 Paza şi protecţia prin societăţi specializate Formele de pază