Art. 40 Selecţia şi angajarea personalului de pază şi gardă de corp Selecţia, atestarea, angajarea, pregătirea şi dotarea personalului de pază şi gardă de corp
Comentarii |
|
Selecţia, atestarea, angajarea, pregătirea şi dotarea personalului de pază şi gardă de corp
SECŢIUNEA 1
Selecţia şi angajarea personalului de pază şi gardă de corp
Art. 40
(1) Angajarea personalului cu atribuţii de pază sau gardă de corp se face pe baza atestatului eliberat în condiţiile prevăzute la art. 41 şi a certificatului de cazier judiciar.
(2) Conducătorii unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1), care deţin secrete de stat sau care desfăşoară activităţi de interes strategic, sunt obligaţi să solicite şi avizul Serviciului Român de Informaţii, pentru personalul angajat în vederea executării serviciului de pază.
(3) Conducătorii unităţilor prevăzute la art. 2 alin. (1) pot angaja pe durată determinată persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 39 lit. a)-c), dar nu mai mult de 3 luni şi doar la prima angajare, cu scopul de a asigura perioada necesară pentru finalizarea procedurilor de angajare şi de obţinere a atestatului profesional.
Legea 333 din 2003 actualizată prin:Legea 40/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor din 9 martie 2010, Monitorul Oficial 153/2010;
OUG 16/2005 - pentru modificarea lit. h) a art. 17 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 333/2002 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor din 9 martie 2005, Monitorul Oficial 205/2005;
← Art. 39 Selecţia şi angajarea personalului de pază şi... | Art. 41 Atestarea şi pregătirea personalului de pază şi... → |
---|