Art. 50 Atribuţiile gărzii de corp Atribuţiile personalului de pază şi gardă de corp
Comentarii |
|
Atribuţiile personalului de pază şi gardă de corp
SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile gărzii de corp
Art. 50
(1) În timpul serviciului, personalul care execută garda de corp are, pe lângă obligaţiile prevăzute la art. 48 lit. d) şi j)-o), şi următoarele obligaţii specifice:
a) să apere persoana căreia îi asigură garda de corp împotriva unor atacuri care pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau bunurile acesteia;
b) să ia primele măsuri pentru salvarea persoanei beneficiare de gardă de corp, când aceasta a fost rănită;
c) să nu execute, la cererea beneficiarului de gardă de corp, activităţi care depăşesc limita atribuţiilor sale legale;
d) să anunţe unitatea de poliţie de îndată ce intră în posesia unor date sau informaţii despre iminenta pregătire sau săvârşire a unor infracţiuni;
e) să oprească şi să imobilizeze, în funcţie de posibilităţi, persoanele care au săvârşit fapte de natură a pune în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau bunurile persoanei căreia îi asigură protecţia şi să le predea de îndată la cea mai apropiată unitate de poliţie, fără a-şi abandona atribuţiile de gardă de corp;
f) să participe, la cererea autorităţilor statului, la îndeplinirea misiunilor ce revin acestora pentru prinderea infractorilor, fără a încălca obligaţiile faţă de persoana pe care o are în pază;
g) să coopereze cu autorităţile statului care au atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale.
(2) Personalului prevăzut la alin. (1) îi este interzis portul armamentului în sediile instituţiilor publice.
← Art. 49 Atribuţiile personalului de pază Atribuţiile... | Art. 51 Atribuţiile gărzii de corp Atribuţiile personalului... → |
---|