Art. 60 Răspunderi şi sancţiuni

CAPITOLUL IX
Răspunderi şi sancţiuni

Art. 60

Constituie contravenţii la prezenta lege următoarele fapte:

a) neluarea măsurilor de organizare şi funcţionare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) şi (3), art. 5 alin. (1), art. 17 alin. (1) şi la art. 18 alin. (2) şi (3);

b) neluarea măsurilor prevăzute la art. 25 şi la art. 27 alin. (1)-(3);

c) neîntocmirea planului de pază, conform art. 5 alin. (3), sau a celui de transport de bunuri ori valori, conform art. 26 alin. (1), şi neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în acestea ori a măsurilor stabilite de unitatea de jandarmi;

d) încadrarea sau menţinerea în funcţie a personalului de pază de orice fel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (10), art. 22 alin. (1) şi (4) şi ale art. 39;

e) încălcarea de către personalul de pază ori gardă de corp a obligaţiilor prevăzute la art. 48-51;

f) neîndeplinirea de către conducătorii unităţilor a obligaţiilor prevăzute la art. 52;

g) nerespectarea prevederilor art. 24, art. 34 alin. (2), art. 40, art. 411 alin. (2) şi art. 42;

h) instalarea de sisteme tehnice de alarmă împotriva efracţiei sau de componente ale acestora, cu încălcarea prevederilor art. 28 alin. (6) şi (7), precum şi nerespectarea prevederilor art. 30;

i) refuzul de a asigura accesul reprezentanţilor autorităţilor publice aflaţi în exerciţiul funcţiunii, al personalului poliţiei sau al jandarmeriei, special desemnat pentru exercitarea atribuţiilor legale de control, pentru luarea măsurilor de prevenire în obiectivele păzite sau asistate prin mijloace tehnice antiefracţie şi în organizarea activităţii de gardă de corp;

j) depăşirea limitelor obiectului de activitate al societăţii specializate sau al corpurilor gardienilor publici;

k) refuzul de a furniza datele, informaţiile sau documentele solicitate de către reprezentanţii autorităţilor publice competente, potrivit legii, aflaţi în exerciţiul funcţiunii;

l) executarea, în fapt, a atribuţiilor de organizare şi funcţionare a activităţii societăţilor specializate de către persoane care au suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;

m) nerespectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării licenţei de funcţionare.

Legea 333 din 2003 actualizată prin:

Legea 40/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor din 9 martie 2010, Monitorul Oficial 153/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 60 Răspunderi şi sancţiuni