Art. 7 Paza cu efective de jandarmi Formele de pază

CAPITOLUL II
Formele de pază

SECŢIUNEA 1
Paza cu efective de jandarmi

Art. 7

(1) Unităţile care beneficiază de pază cu efective de jandarmi încheie contracte de prestări de servicii cu unităţile de jandarmi, la nivelul eşalonului care are organ financiar propriu.

(2) Serviciul de pază cu efective de jandarmi se efectuează contra cost, pe baza tarifelor stabilite de Ministerul de Interne, potrivit legii.

(3) Serviciul de pază se poate efectua şi în condiţiile în care, în contrapartidă, beneficiarul prestărilor de servicii oferă, la rândul său, bunuri sau servicii, dacă acestea sunt necesare Jandarmeriei Române.

(4) Condiţiile efectuării serviciului de pază, conform alin. (3), se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Veniturile realizate din pază şi prestarea altor servicii, organizate şi executate, potrivit legii, de unităţile de jandarmi se reţin integral de către acestea ca venituri extrabugetare cu titlu permanent, care vor fi utilizate pentru acoperirea unor cheltuieli curente şi de capital.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 7 Paza cu efective de jandarmi Formele de pază