Art. 22 Transferul întreprinderilor mici şi mijlocii Crearea unui cadru favorabil înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii

CAPITOLUL II
Crearea unui cadru favorabil înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii

SECŢIUNEA a 7-a
Transferul întreprinderilor mici şi mijlocii

Art. 22

(1) Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute la art. 21 alin. (1) trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele:

a) condiţiile privind transferul întreprinderilor mici şi mijlocii, prin cedarea cu titlu gratuit a întreprinderii, fondului de comerţ în cadrul aceleiaşi familii sau, după caz, condiţiile pentru transferul întreprinderilor mici şi mijlocii către terţi;

b) să se asigure menţinerea în funcţiune a întreprinderii, cu continuarea ideilor şi practicilor comerciale şi menţinerea locurilor de muncă pe o perioadă de minimum 3 ani de la data transferului.

(2) Facilităţile prevăzute de prezenta lege pentru transferul întreprinderilor mici şi mijlocii se acordă o singură dată în cursul unui an fiscal.

(3) În cazul în care în perioada de până la 3 ani de la transferul întreprinderilor mici şi mijlocii intervine încetarea activităţii societăţii comerciale datorată unei culpe grave a persoanelor cărora li s-a încredinţat conducerea societăţii comerciale sau săvârşirii unor infracţiuni de către acestea ori o reducere mai mare de 50% a numărului de personal al întreprinderii, societatea comercială are obligaţia restituirii integrale a sumelor acordate conform art. 21.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 22 Transferul întreprinderilor mici şi mijlocii Crearea unui cadru favorabil înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii