Art. 33 Sancţiuni

CAPITOLUL VI
Sancţiuni

Art. 33

(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni:

a) nerespectarea de către regiile autonome, societăţile/companiile naţionale, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, respectiv de către autorităţile contractante, a obligaţiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) şi art. 14;

b) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la alin. (4), (6) şi (7) ale art. 13.

(2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă, după cum urmează:

a) de la 40.000.000 lei la 80.000.000 lei, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a);

b) de la 120.000.000 lei la 240.000.000 lei, pentru contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b).

(3) Cuantumul amenzilor prevăzute la alin. (2) poate fi actualizat prin hotărâre a Guvernului în funcţie de evoluţia indicelui inflaţiei.

(4) Constatarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul de control împuternicit în acest scop de Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.

(5) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 28.

(6) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii pentru săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 33 Sancţiuni