Art. 35 Structura instituţională Atribuţii ale administraţiei publice

CAPITOLUL III
Atribuţii ale administraţiei publice

SECŢIUNEA a 5-a
Structura instituţională

Art. 35

(1) Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este coordonată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

(2) Controlul statului privind aplicarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, avizate şi aprobate conform legii, este asigurat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi de instituţia arhitectului-şef al judeţului.

(3) În acest sens, direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi arhitecţii-şefi ai judeţelor colaborează permanent în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor alin. (2).

Legea 350 din 2001 actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 2 februarie 2011, Monitorul Oficial 111/2011;


Art. 351

(1) În vederea fundamentării deciziilor de avizare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului, urbanism şi arhitectură ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei se constituie Comisia Naţională de Dezvoltare Teritorială, organism ştiinţific, consultativ, fără personalitate juridică, formată din funcţionari publici şi specialişti atestaţi în domeniu.

(2) Comisia Naţională de Dezvoltare Teritorială are următoarele atribuţii principale:

a) analizează şi propune spre avizare documentaţii de amenajare a teritoriului şi urbanism, potrivit legii;

b) susţine elaborarea de programe de pregătire a specialiştilor, precum şi de planuri de învăţământ şi specializare în domeniile conexe.

(3) Componenţa Comisiei şi regulamentul de organizare şi funcţionare se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei.

(4) Abrogat.

Legea 350 din 2001 actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 7/2011 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 2 februarie 2011, Monitorul Oficial 111/2011;

OG 27/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 27 august 2008, Monitorul Oficial 628/2008;

OG 27/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 27 august 2008, Monitorul Oficial 628/2008;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 35 Structura instituţională Atribuţii ale administraţiei publice