Art. 63 Sancţiuni

CAPITOLUL V
Sancţiuni

Art. 63

(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională, disciplinară, administrativă sau penală, după caz, potrivit legii.

(2) Constituie contravenţii următoarele fapte:

a) refuzul instituţiilor publice de a furniza informaţii care, prin natura lor, sunt publice, pentru desfăşurarea corespunzătoare a activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism;

b) supunerea spre avizare sau aprobare a unei documentaţii de urbanism incomplete ori care conţine date eronate;

c) avizarea şi aprobarea de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism semnate de alte persoane decât cele stabilite prin lege;

d) neîndeplinirea atribuţiilor privind exercitarea controlului asupra modului de respectare a documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;

e) neluarea măsurilor prevăzute de lege în cazul nerespectării prevederilor din documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

f) aprobarea unui plan urbanistic de detaliu cu derogări de la Planul urbanistic general neprevăzute la art. 32 alin. (4).

g) semnarea, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1), de documentaţii de amenajarea teritoriului şi urbanism care conţin date eronate, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.

Legea 350 din 2001 actualizată prin:

OG 27/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 27 august 2008, Monitorul Oficial 628/2008;

OG 27/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 27 august 2008, Monitorul Oficial 628/2008;

Lege nr. 289/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 7 iulie 2006, Monitorul Oficial 606/2006;


Art. 631

Contravenţiile prevăzute la art. 63 alin. (2) se sancţionează cu amendă, după cum urmează:

a) de la 1.000 lei la 3.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. a) şi b);

b) de la 1.000 lei la 9.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. c) şi g);

c) de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. d) şi e);

d) de la 3.000 lei la 10.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor lit. f).

Legea 350 din 2001 actualizată prin:

OG 27/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 27 august 2008, Monitorul Oficial 628/2008;

OG 27/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 27 august 2008, Monitorul Oficial 628/2008;

Lege nr. 289/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 7 iulie 2006, Monitorul Oficial 606/2006;


Art. 632

Contravenţiilor prevăzute la art. 63 alin. (2) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Legea 350 din 2001 actualizată prin:

Lege nr. 289/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul din 7 iulie 2006, Monitorul Oficial 606/2006;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 63 Sancţiuni