Art. 3 Legea 363/2007 Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Dispoziţii generale
Art. 3
(1) Prezenta lege se aplică practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, astfel cum sunt definite la art. 4, înainte, în timpul şi după o tranzacţie comercială referitoare la un produs.
(2) Prezenta lege nu aduce atingere:
a) dispoziţiilor legale ce reglementează contractele şi, în special, prevederilor referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor;
b) dispoziţiilor comunitare sau naţionale privind aspectele de sănătate şi securitate a produselor;
c) dispoziţiilor legale ce stabilesc competenţa instanţelor de judecată;
d) condiţiilor de intrare într-o profesie sau de obţinere a autorizaţiei pentru desfăşurarea acesteia, codurilor deontologice sau altor dispoziţii legale specifice ce guvernează profesiunile, în scopul menţinerii unui înalt nivel de probitate al acestora;
e) dispoziţiilor referitoare la serviciile financiare, astfel cum sunt definite în Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, aprobată prin Legea nr. 399/2004, şi nici dispoziţiilor referitoare la bunurile imobile, în cazul în care aceste dispoziţii sunt mai restrictive sau mai riguroase decât cele din prezenta lege.
(3) Prezenta lege nu se aplică dispoziţiilor ce reglementează certificarea şi indicarea mărcilor titlurilor în cazul metalelor preţioase.
← Art. 2 Legea 363/2007 Dispoziţii generale | Art. 4 Legea 363/2007 Practici comerciale incorecte → |
---|