Art. 13 Listele electorale Listele electorale şi cărţile de alegător

CAPITOLUL II
Listele electorale şi cărţile de alegător

SECŢIUNEA 1
Listele electorale

Art. 13

(1) Alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale permanente. În acest scop, primarii sunt obligaţi să pună la dispoziţia alegătorilor, spre consultare, listele electorale permanente şi să organizeze acţiuni de informare şi îndrumare a alegătorilor pentru efectuarea verificărilor necesare. Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite şi oricăror alte erori din liste se fac în scris şi se depun la primar, care este obligat să se pronunţe, în scris, în cel mult 3 zile de la înregistrarea întâmpinării.

(2) Împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie, în termen de 5 zile de la comunicare. Contestaţia se soluţionează în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare de către judecătoria în a cărei rază teritorială domiciliază alegătorul.

(3) În cazul alegătorilor înscrişi în listele electorale speciale, întâmpinările se soluţionează, de îndată, de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, iar contestaţiile de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află biroul electoral al secţiei de votare care a întocmit lista. Judecarea se face de îndată. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se comunică biroului electoral al secţiei de votare imediat după pronunţare.

(4) Întâmpinările formulate cu privire la listele speciale din străinătate se soluţionează de către biroul electoral al secţiei de votare, iar contestaţiile de către şeful misiunii diplomatice din ţara respectivă sau de locţiitorul acestuia. Hotărârea este definitivă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 13 Listele electorale Listele electorale şi cărţile de alegător