Art. 33 Birourile electorale Autoritatea Electorală Permanentă şi birourile electorale
Comentarii |
|
Autoritatea Electorală Permanentă şi birourile electorale
SECŢIUNEA a 2-a
Birourile electorale
Art. 33
(1) Biroul electoral de circumscripţie se constituie din 3 judecători şi din cel mult 10 reprezentanţi ai partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale sau organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ce participă la alegeri în circumscripţia electorală în care funcţionează biroul electoral.
(2) Desemnarea judecătorilor se face în şedinţă publică, în termen de cel mult 5 zile de la stabilirea datei alegerilor, de către preşedintele tribunalului, prin tragere la sorţi, dintre judecătorii în exerciţiu ai acestuia. Data şedinţei se aduce la cunoştinţă publică, prin presă, de preşedintele tribunalului, cu cel puţin 24 de ore înainte. Tragerea la sorti se face pe funcţii: preşedinte şi locţiitor şi se consemnează într-un proces-verbal, semnat de preşedintele tribunalului, care constituie actul de învestire. Biroul electoral de circumscripţie astfel constituit îndeplineşte toate atribuţiile ce îi revin potrivit prezentei legi, urmând a fi completat cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care participă la alegeri.
(3) În termen de două zile de la data rămânerii definitive a candidaturilor, partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale comunică, în scris, birourilor electorale de circumscripţie, numele şi prenumele reprezentanţilor lor. Comunicările transmise după acest termen nu se mai iau în considerare.
(4) Desemnarea reprezentanţilor partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale în biroul electoral de circumscripţie se face în ordinea descrescătoare a ponderii numărului de candidaturi definitive ale fiecărui partid politic, alianţă politică sau alianţă electorală în numărul total al candidaturilor definitive din circumscripţia respectivă, cumulat pentru Senat şi Camera Deputaţilor.
(5) Completarea biroului electoral cu reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice sau alianţelor electorale se face în termen de 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la alin. (3). În cazul în care mai multe partide politice, alianţe politice sau alianţe electorale au depus acelaşi număr de candidaţi, desemnarea reprezentanţilor se face prin tragere la sorţi de către preşedintele biroului electoral de circumscripţie, în prezenţa delegaţilor partidelor politice, alianţelor politice sau alianţelor electorale în cauză.
← Art. 32 Birourile electorale Autoritatea Electorală Permanentă... | Art. 34 Birourile electorale Autoritatea Electorală Permanentă... → |
---|