Art. 13 Autorizarea transportului în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere Autorizarea şi efectuarea transportului în regim de taxi sau în regim de închiriere

CAPITOLUL II
Autorizarea şi efectuarea transportului în regim de taxi sau în regim de închiriere

SECŢIUNEA 1
Autorizarea transportului în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere

Art. 13

În cadrul atribuţiilor de coordonare a activităţilor privind transportul în regim de taxi sau transportul în regim de închiriere, autorităţile administraţiei publice locale sau ale municipiului Bucureşti, după caz, emit reglementări referitoare la:

a) regulamentul de organizare şi executare a transportului de persoane, mărfuri sau bunuri pe teritoriul localităţii respective, în conformitate cu reglementările generale în vigoare;

b) nivelul tarifelor de distanţă maximale, astfel cum sunt definite la art. 49 alin. (1) lit. a), în cazul transportului de persoane în regim de taxi;

c) programele de lucru obligatorii în funcţie de fluctuaţia cerinţelor de transport zilnice;

d) asigurarea continuităţii serviciului pe durata celor 24 de ore ale zilei;

e) interdicţiile şi restricţiile privind activitatea în regim de taxi şi în regim de închiriere;

f) locurile de aşteptare a clienţilor sau de staţionare a taxiurilor;

g) obligaţiile transportatorilor autorizaţi, ale dispeceratelor taxi, ale taximetriştilor şi ale clienţilor privind desfăşurarea serviciului de transport;

h) controlul activităţii autovehiculelor pe traseu;

i) taxele şi impozitele locale ce se impun;

j) norma privind gradul de asigurare a numărului de locuri de aşteptare a clienţilor în raport cu numărul de autorizaţii taxi emise, stabilite prin studii de specialitate;

k) alte prevederi necesare bunei organizări şi executări a serviciilor de transport în regim de taxi sau de transport în regim de închiriere.

Legea 38 2003 a taximetriei actualizată prin:

Legea 265/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 527/2007 ;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 13 Autorizarea transportului în regim de taxi sau a transportului în regim de închiriere Autorizarea şi efectuarea transportului în regim de taxi sau în regim de închiriere