Art. 16 Legea 39 2003 Dispoziţii procedurale
Comentarii |
|
Dispoziţii procedurale
Art. 16
(1) Procurorul desemnat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau a organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără sustragerea sau substituirea totală ori parţială a bunurilor care fac obiectul livrării.
(2) Livrarea supravegheată este autorizată prin ordonanţă motivată care trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 203 din Codul de procedură penală, următoarele:
a) indiciile temeinice care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară;
b) detalii cu privire la bunurile care fac obiectul livrării supravegheate şi, după caz, la bunurile care urmează a fi sustrase ori substituite, precum şi la bunurile care urmează a le înlocui pe acestea;
c) timpul şi locul efectuării livrării sau, după caz, itinerarul ce urmează a fi parcurs în vederea efectuării livrării, dacă acestea sunt cunoscute;
d) datele de identificare a persoanelor autorizate să supravegheze livrarea.
(3) Nu se poate autoriza efectuarea livrărilor supravegheate în cazul în care prin acestea s-ar pune în pericol siguranţa naţională, ordinea sau sănătatea publică.
← Art. 15 Legea 39 2003 Dispoziţii procedurale | Art. 17 Legea 39 2003 Dispoziţii procedurale → |
---|