Art. 20 Legea 407/2006 Vanatorii Protecţia faunei de interes cinegetic
Comentarii |
|
Protecţia faunei de interes cinegetic
Art. 20
(1) În vederea conservării faunei de interes cinegetic, administratorul, împreună cu autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului şi cu gestionarul fondului cinegetic, delimitează în fiecare fond cinegetic una sau mai multe zone de linişte a faunei cinegetice, în care se iau măsuri suplimentare de protecţie prin planurile de management cinegetic.
(2) Suprafaţa zonelor de linişte a faunei cinegetice însumează minimum 10% din suprafaţa totală a fiecărui fond de vânătoare.
(3) Acolo unde există arii naturale protejate încadrate în alte categorii de management decât cele prevăzute la art. 1 lit. j) sau coridoare ecologice de migraţie ori habitate naturale de interes comunitar, zonele de linişte se constituie integral sau parţial, după caz, în suprafaţa acestora.
Legea 407/2006 vanatorii si protectiei fondului cinegetic actualizată prin:Lege nr. 215/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 din 24 octombrie 2008, Monitorul Oficial 757/2008;
← Art. 19 Legea 407/2006 Vanatorii Protecţia faunei de interes... | Art. 21 Legea 407/2006 Vanatorii Protecţia faunei de interes... → |
---|