Art. 8 Legea 407/2006 Vanatorii Administrarea şi gestionarea fondului cinegetic al României

CAPITOLUL II
Administrarea şi gestionarea fondului cinegetic al României

Art. 8

(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi:

a) direct;

b) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a).

(2) Atribuirea directă prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează pentru următoarele categorii de fonduri cinegetice:

a) fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, fac dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se realizează în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor, pentru o perioadă de 10 ani;

b) fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a) se atribuie, în condiţiile legii, după cum urmează:

1. organizaţiilor vânătoreşti care la data atribuirii gestionează cel puţin 5 fonduri cinegetice li se atribuie, în calitate de gestionari consacraţi, la cerere, câte 5 fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează şi au rămas neatribuite. După atribuirea celor 5 fonduri cinegetice, li se mai atribuie direct încă 50% din numărul fondurilor cinegetice pe care le-au gestionat şi au rămas neatribuite;

2. organizaţiilor vânătoreşti, instituţiilor de învăţământ de stat care au ca discipline de studiu vânatul şi vânătoarea şi instituţiilor de stat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică în domeniul cinegetic, care la data atribuirii gestionează până la 5 fonduri cinegetice, în calitate de gestionari consacraţi, li se atribuie în gestiune, la cerere, aceleaşi fonduri cinegetice rămase neatribuite direct;

3. administratorului pădurilor proprietate publică a statului, în calitate de gestionar consacrat, i se atribuie, la cerere, 200 de fonduri cinegetice dintre cele pe care le gestionează şi au rămas neatribuite direct şi 50% din restul fondurilor cinegetice pe care le-a gestionat şi au rămas neatribuite;

c) fondurile cinegetice care nu au fost atribuite în condiţiile prevăzute la lit. a) şi b), pentru care statul este proprietar al fondului funciar în suprafaţă mai mare de 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire se poate realiza pentru instituţiile de stat care au ca obiect de activitate cercetarea ştiinţifică în domeniul cinegetic şi pentru instituţiile de învăţământ de stat care au ca disciplină de studiu vânatul şi vânătoarea.

(3) Numărul fondurilor cinegetice rezultat prin aplicarea procentelor prevăzute la alin. (2) lit. b) se rotunjeşte în plus, dacă este cazul, până la nivel de număr întreg.

(4) Atribuirea dreptului de gestionare se realizează ori de câte ori este cazul, ca urmare a încetării contractelor anterioare de gestionare a fondurilor cinegetice, din orice motive.

Legea 407/2006 vanatorii si protectiei fondului cinegetic actualizată prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 102/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 din 17 noiembrie 2010, Monitorul Oficial 810/2010;

Lege nr. 215/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 din 24 octombrie 2008, Monitorul Oficial 757/2008;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 8 Legea 407/2006 Vanatorii Administrarea şi gestionarea fondului cinegetic al României