Art. 23 Investiţiile fondului de pensii

CAPITOLUL IV
Investiţiile fondului de pensii

Art. 23

(1) Comisia verifică îndeplinirea obligaţiei administratorilor de investire prudenţială a activelor fondurilor de pensii administrate privat, cu respectarea, în principal, a următoarelor reguli:

a) investirea în interesul participanţilor şi beneficiarilor, iar în cazul unui conflict potenţial de interese, administratorul care gestionează activele fondurilor de pensii administrate privat trebuie să adopte măsuri ca investirea să se facă numai în interesul acestora;

b) investirea într-un mod care să asigure securitatea, calitatea, lichiditatea şi profitabilitatea lor, iar cele deţinute pentru acoperirea fondului de garantare şi a provizioanelor tehnice se investesc, de asemenea, într-un mod adecvat naturii şi duratei drepturilor cuvenite participanţilor şi beneficiarilor;

c) investirea să se efectueze preponderent în instrumente tranzacţionate pe o piaţă reglementată, astfel cum este definită în Legea 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare; investiţiile în instrumente care nu sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată trebuie să nu depăşească niveluri prudenţiale;

d) investiţiile în instrumente financiare derivate sunt permise doar în măsura în care contribuie la scăderea riscurilor investiţiei sau facilitează gestionarea eficientă a portofoliului;

e) activele se diversifică în mod corespunzător, astfel încât să se evite dependenţa excesivă de un anumit activ, emitent sau grup de societăţi comerciale şi concentrări de riscuri pe ansamblul activelor.

(2) Comisia poate decide să nu aplice cerinţele prevăzute la alin. (1) lit. c) şi e) pentru investiţiile în titluri de stat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 23 Investiţiile fondului de pensii