Art. 13 Stabilirea şi plata ajutorului social

CAPITOLUL I


SECŢIUNEA a 4-a
Stabilirea şi plata ajutorului social

Art. 13

(1) Schimbarea, la cerere sau din oficiu, a titularului ajutorului social se face prin dispoziţie a primarului şi se comunică atât noului titular al ajutorului social, cât şi celui înlocuit.

(2) În cazul în care schimbarea titularului este cerută de membrii familiei, dispoziţia primarului se comunică şi acestora.


Art. 131

(1) Plata ajutorului social se asigură de către agenţiile pentru prestaţii sociale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale, prin decizie a directorului.

(2) Emiterea deciziei prevăzute la alin. (1) are la bază dispoziţia primarului privind acordarea dreptului, însoţită de copia cererii de acordare a ajutorului social şi a declaraţiei pe propria răspundere, precum şi de copia fişei de calcul. Modelul deciziei se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

(3) Până la data de 5 a fiecărei luni, primarul are obligaţia de a transmite la agenţia teritorială, pentru luna anterioară, următoarele:

a) documentele prevăzute la alin. (2), pentru noile drepturi de ajutor social stabilite, pe bază de borderou, al cărui model este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;

b) situaţia centralizatoare privind titularii ajutorului social şi sumele de plată;

c) documentele privind situaţia lunară cu activităţile realizate din planul de acţiuni sau de lucrări de interes local.

(4) Situaţia centralizatoare prevăzută la alin. (3) lit. b) reprezintă document de plată şi se transmite atât în original, semnat de primar, cât şi în format electronic. Modelul situaţiei centralizatoare este prevăzut în normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

Legea 416 2001 a venitului minim garantat actualizată prin:

Legea 276/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat din 24 decembrie 2010, Monitorul Oficial 888/2010;

Legea 115/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat din 4 mai 2006, Monitorul Oficial 408/2006;


Art. 132

(1) Plata ajutorului social se realizează, după caz, în funcţie de opţiunea beneficiarului, pe bază de mandat poştal, în cont curent personal sau în cont de card.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru persoanele prevăzute la art. 3 alin. (2) se poate asigura plata ajutorului social prin stat de plată. Modul de organizare se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.

(3) În cazul plăţii dreptului de ajutor social prin mandat poştal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc în condiţiile prevăzute de legea bugetară anuală pentru drepturile asigurate din bugetul de stat.

(4) În cazul achitării ajutorului social în cont curent personal sau în cont de card, agenţiile teritoriale efectuează plata prin unităţile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.

(5) Comisionul bancar prevăzut la alin. (4) nu poate fi mai mare de 0,1% din dreptul achitat şi va fi stabilit prin negociere, la nivel teritorial, între agenţiile teritoriale şi unităţile bancare.

(6) Fondurile necesare achitării cheltuielilor pentru transmiterea drepturilor şi a comisionului bancar pentru plata ajutorului social se suportă din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din aceleaşi fonduri din care se suportă plata ajutorului social.

Legea 416 2001 a venitului minim garantat actualizată prin:

OUG 124/2011 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează acordarea de beneficii de asistenţă socială din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

Legea 276/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat din 24 decembrie 2010, Monitorul Oficial 888/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 13 Stabilirea şi plata ajutorului social