Art. 33 Dispoziţii tranzitorii şi finale

CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 33

(1) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale verifică respectarea prevederilor prezentei legi.

(2) Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale monitorizează aplicarea prevederilor prezentei legi şi transmite Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale lunar raportul statistic privind numărul titularilor de ajutor social şi plăţile efectuate.

(3) În baza controlului intern, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale verifică, prin sondaj, la nivelul agenţiilor teritoriale, corectitudinea datelor, precum şi stabilirea plăţii ajutorului social. Neregulile constatate se sancţionează în condiţiile legii.

Legea 416 2001 a venitului minim garantat actualizată prin:

Legea 276/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat din 24 decembrie 2010, Monitorul Oficial 888/2010;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 33 Dispoziţii tranzitorii şi finale