Art. 15 Serviciul militar în rezervă Îndeplinirea serviciului militar
Comentarii |
|
Îndeplinirea serviciului militar
SECŢIUNEA a 3-a
Serviciul militar în rezervă
Art. 15
(1) În funcţie de modul de utilizare, resursele umane din rezervă fac parte din:
a) rezerva operaţională;
b) rezerva generală.
(2) Rezerva operaţională cuprinde rezerviştii din planurile de mobilizare ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi este formată din:
a) rezervişti voluntari care consimt, pe bază de contract, să încadreze funcţii în statele de război ale unităţilor;
b) rezerviştii care au îndeplinit serviciul militar activ în ultimii 5 ani.
(3) Numărul de funcţii, compunerea pe categorii de personal a rezervei operaţionale, precum şi criteriile de admitere se stabilesc prin ordine ale conducătorilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
(4) Rezerva generală cuprinde cetăţenii încorporabili şi rezerviştii care nu fac parte din rezerva operaţională şi pot fi încorporaţi, concentraţi, respectiv mobilizaţi, pentru instrucţie şi completarea forţelor destinate apărării pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război.
← Art. 14 Serviciul militar în rezervă Îndeplinirea... | Art. 16 Serviciul militar în rezervă Îndeplinirea... → |
---|