Art. 21 Cultură, sport, turism Drepturile persoanelor cu handicap

CAPITOLUL II
Drepturile persoanelor cu handicap

SECŢIUNEA a 4-a
Cultură, sport, turism

Art. 21

(1) Autorităţile competente ale administraţiei publice au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi de petrecere a timpului liber.

(2) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la cultură, sport şi turism, autorităţile administraţiei publice au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice:

a) să sprijine participarea persoanelor cu handicap şi a familiilor acestora la manifestări culturale, sportive şi turistice;

b) să organizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări şi activităţi culturale, sportive, de petrecere a timpului liber;

c) să asigure condiţii pentru practicarea sportului de către persoanele cu handicap;

d) să sprijine activitatea organizaţiilor sportive ale persoanelor cu handicap.

(3) Copilul cu handicap, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive.

(4) Adulţii cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice şi sportive, astfel:

a) adultul cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoana care îl însoţeşte beneficiază de gratuitate;

b) adultul cu handicap mediu şi uşor beneficiază de bilete de intrare în aceleaşi condiţii ca pentru elevi şi studenţi.

(5) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (3) şi (4) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi cultelor, al Agenţiei Naţionale pentru Sport, din bugetele locale sau, după caz, din bugetul organizatorilor publici ori privaţi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 21 Cultură, sport, turism Drepturile persoanelor cu handicap




Bobu Onisei 20.05.2020
Buna ziua,
As dori sa stiu de ce unei persoane cu handicap nu i se recunosc drepturile la grupa de munca ( nici reducere de vechime nici punctaj suplimentar) ????
Răspunde
Danciu Adrian Vasile 2.09.2015
Persoanele cu handicap gradul 1 si insotitorul acestea ;beneficiaza de gratuitate la baile sarate Cojocna ??? Primaria din Cojocna sustine ca o hotarare a consiliului judetean nu aproba nici o facilitate visavis de persoanele cu handicap; pensionari ci doar o reducere pentru copii .
Răspunde
bejinariu 12.04.2012
as dori sa stiu ce drepturi are o persoana cu hadicap gradul I in U.E.
Răspunde