Art. 7 Drepturile persoanelor cu handicap

CAPITOLUL II
Drepturile persoanelor cu handicap

Art. 7

(1) Promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor cu handicap revin, în principal, autorităţilor administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap şi, în subsidiar, respectiv complementar, autorităţilor administraţiei publice centrale, societăţii civile şi familiei sau reprezentantului legal al persoanei cu handicap.

(2) În baza principiului egalizării şanselor, autorităţile publice competente au obligaţia să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 7 Drepturile persoanelor cu handicap




Nițu Paraschiva 29.06.2023
Sunt persoană cu handicap grav am dreptul la loc de casă pentru persoanele cu handicap.
Răspunde
Alina 14.02.2023
Sunt o persoana cu handicap accentuat pot fi scutită de impozitul pe imobil dacă nu e al meu dar domiciliul îl am la acel imobil .
Răspunde
Guina 10.12.2018
Sunt persoana cu handicap am dreptul la terenuri prin prima casă sau terenuri pentru persoane cu handicap
Răspunde
apreutesei dorin 4.10.2018
sunt o persoana cu statut social 4 si cu urmatoarele coduri de boala , H34.8 H40.1 , H25, H27, F33, cu aceste coduri pot beneficia de pensie de handicap, va rog frumos, daca puteti sa-mi raspundeti, va multumesc anticipat.
Răspunde
apreutesei dorin 4.10.2018
am statut social 4, cu urmatoarele coduri de boala : F33, H25, H27, H34.8, H4o.1, pot beneficia de pensie de handicap cu aceste boli ? astept un raspuns. va multumesc
Răspunde
Viorica 9.07.2018
Sunt o persona cu handicap accentuat la dezbatere de succesiune pot beneficia de reduccere de taxa de timbru? Mama mea are pensie de 700 lei beneficiaza de reducere?Multumesc.
Răspunde
elena 24.05.2018
se prevede si reducere la abonament telefonie fixa ? multumesc
Răspunde
bujescu violeta 19.04.2018
Sunt o persoana cu handicap la deschiderea succesiuni dupa sora mea pot beneficia de reducere la taxa de timbru?
Răspunde
romica buhaleac 20.12.2016
Buna.sint diabetic de TIP1 ma pot incadra la o indemnizatie de un anumit grad?multumesc
Răspunde
Fejer Piroska 15.08.2016
tatal meu a decedat in data de 30 iunie 2016 si aveea dreptul de asistent personal in luna aprilie 2016 acuma am primit decizia de la Bucuresti,fiindca am contestat Certificatul si eu ca fiica pot sa cer retroactiv indemnizatie de la primarie in perioada aprilie-iunie ?
Răspunde
nica mandita 20.06.2016
am un frate cu handicap gradul 2 de invaliditate si benificiaza de o indemnizatie de handicap din legea 53 1992 ce alte drepturi mai are tinind cont de modificarea legilor
Răspunde
Mariana Juncan 17.03.2016
Sunt persoana cu handicap2 accentuat si as diri sa stiu daca am scutire la plata impozitului pe teren agricol,intabulat pe numele meu.
Răspunde
grigore nicoleta 5.02.2016
Daca nu am CDHpermanent pot beneficia de drepturile legii 448/2006.Am grad de hand gravCod Boala.C56;C40cu rev anuala.
Răspunde
fratila 10.11.2015
Sant persoana cu hadicap gradul 1 ,acum 4 ani și 4 luni am imatriculat o mașină adaptata cu comanda la mana și am beneficiat de scutire de taxa de timbru . Datorita unui eveniment rutier ( tamponare ) am radiat autoturismul din circulație, am cumpărat alta mașină pe care am adaptat cu comanda la mana și am făcut cartea de identitate , o pot scuti de taxa de timbru și apoi s-o imatriculat ,deși nu au trecut 5 ani ? Mulțumesc !
Răspunde
Maximilian carmen 29.10.2015
Buna ziua! As dori sa stiu daca pot beneficia de scutire de plata impozitului pentru apartament tinand cont ca am in intretinere un copil incadrat in gradul cu handicap grav. Va multumesc!
Răspunde
Sabadis 24.10.2015
As dori sa stiu daca sunt incadrad in gradul 2 de invaliditate dar am optat pentru pensia de serviciu intrucat intruneam conditiile necesare, pot beneficia de scutirea la plata impozitului pe venit conform art.7/legea 448. Multumesc
Răspunde
Vali Rotaru 16.02.2015
Sunt permanent gradu 2 si vreau sa stiu si eu daca este legal sa mi ceara ,ancheta sociala,adeverinta de venit si alte acte in fie care an la D.G.A.S.P.C Ialomita
Răspunde
matei daniel 9.09.2014
buna ziua sint o persoana cu grad de handicap 1 grav si nu pot obtine drepturile prevazute de lege sint plimbat din usa in usa de autoritatile din ploiesti cum imi pot obtine drepturile
Răspunde
balog viorica 21.07.2014
Am 57 ani și sunt în pensie de boală după soț, Am infarct din 1995,am 4 stenduri din 2005 și 2006 ,ași vrea să știu dacă pot beneficia de ajutor de handicap. Am acest drept având cele 4 stenduri implantate pe cord?
Răspunde
radulescu adriana 19.03.2014
de ce i s-a luat mamei mele pensia de handicap si cea de insotitor daca am internat-o in camin de batrini avind grd 1 de la navazatori si de doi ani in urma unui avc are dementa cerebrala? era normal avind in vedere ca-i platim caminul care este de stat nu privat! multumesc!
Răspunde
geta 21.10.2013
Fiul meu cu handicap grav , detine o casa la sat insa adresa de domiciliu o are la domiciliul meu la oras (el este minor),dar vara si toamna locuim la sat .
Din 2008,de cand am cumparat casa ,pe numele fiului meu,am beneficiat de scutire taxe impozit pe cladire si teren dar de anul acesta( s-a schimbat personalul primariei) ne-am trezit ca avem de platit aceasta taxa.
Am inaintat primariei din acest sat, o cerere la care am atasat : C.I. a mea si a fiului meu si certificatul lui, de grad (contractul casei nu l-am mai atasat ,d-lor au acest contract la primarie) iar raspunsul este:
,, Codul
Citește mai mult fiscal prevede la art.284 urmatoarele:
.........................................
Al.(6) Scutirea de la plata impozitului pe cladiri se aplica doar cladirii falosite ca domiciliu de persoanele fizice prevazute la alin. (1), (2), (3) sau (4)
..........................................’’
Intrucat din actele de identitate anexate la cerere nu reiese ca aveti domiciliul la imobilul memtionat,adica pe raza comunei S, in conformitate cu prevederile Legii 571\2003 privind Codul fiscal cu modificarile si completarile ulterioare, nu beneficiati de scutire pentru cladire si terenul aferent.

Este adevarat ca fiul meu cu handicap grav, nu beneficiaza de scutire pentru proprietatea lui pentru ca are adresa de domiciliu la locuinta mea de la oras?Ce este de facut ca sa aiba dreptul la scutire?
Va multumesc mult.
Răspunde
alexandra duminica 24.05.2016
au dreptate.faceti domiciliul copilului,unde aveti casa.
Răspunde
viorel decuseara 19.03.2021
O aberatie a legii. Am doiciliul in casa ficei mele. De ce nu am scutire de impozit pe proprietatea dobandita care nu produce venit suplimentar (NU ESTE INCHIRIATA). UNDE ESTE LOGICA ???.O gaselnita nejustificata a legiuitoruli de a anula un drept acordat prin aceias lege.
Răspunde
edit 6.09.2013
As vrea sa stiu ,dacape numele bolnavului incadrat in grad I ( grav ),poate sa inmatriculeze o masina fara a plati taxa de prima inmatriculare (fara sa fie modificat "conform handicapului")masina va fi folosita pentru transportarea bolnavului ,de catre membru de familie,bolnavul nu este in stare de a conduce un autoturism.Multumesc anticipat
Răspunde
cristina androne 12.08.2013
as vrea sa sti daca persoanele cu handicap sunt scutite de taxa de mediu
Răspunde
raluca 21.08.2013
Nu este specificata aceasta facilitate in legea 448/2006
Răspunde
ciobanu leontin 1.07.2013
Fac dializa,asa ca am si incadrare in grad de handicap,gradul 1-grav.sint scutit de taxa verde?taxa de inmatriculare?va multumesc anticipat!!!
Răspunde
Man Melania 28.05.2013
am un handicap gr I , in anul 2006 am primit un teren concesionat pe care am ridicat o casa, terenul fiind in afara orasului de domiciliu. Vin cu intrebarea daca am scutire la impozit? Va multumesc astept raspuns.
Răspunde
raluca 21.08.2013
Conform art 26 lit b din legea 448/2006 aveti scutire de la plata impozitului pe cladire si teren. Fiind vorba de un teren in afara orasului de domiciliu, trebuie sa va adresati primariei de pe raza unde este situat terenul, avand in vedere ca acel teren sa fie trecut pe numele dv.
Răspunde
iulian 27.03.2013
daca am grad mediu ce beneficii am comform legii 448?multumesc
Răspunde
dan maria 18.05.2013
daca am grad accentuat 2 am scutire de taxa radio-tv la factura de electricitate?
Răspunde
raluca 21.08.2013
Scutirea de la plata utilitatilor este un drept conform legii 448/2006 art.5 alin 10. Scutirea faptica nu se realizeaza. Se acorda acel buget personal complementar care trebuie folosit in acest scop.
Răspunde
Coculeana Savin 23.07.2012
Cf. art. 7 din Legea 44/2006 nu beneficiez de scutire de impozit pe teren in alta localitate decit cea de domiciliu. Este corect?
Răspunde
raluca 21.08.2013
Este corect doar daca deja beneficiati de o scutire in localitatea de resedinta. Daca nu, adresativa primariei pe raza careia este situat terenul si aplicati art 26 lit b din legea 448/2006.
Răspunde
Coculeana Savin 23.07.2012
Cf. dosar medical nr 64490 incepind cu 01.11.2009, anual, mi se elibereaza un certificat de incadrare in grad de handicap in urma caruia beneficiez de scutire de impozit pe casa si teren in IASI( localitatea de domiciliu), dar NU mi se da aceasta scutire de impozit in com. Strunga, jd. Iasi unde mostenesc dupa parinti cca. 5ha teren agricol. Este corect?
Răspunde
raluca 21.08.2013
Conform art 26 lit b din legea 448/2006 aveti scutire de la plata impozitului pe cladire si teren. Fiind vorba deja de o scutire acordata pentru loc Iasi, nu se acorda pe mai multe terenuri.
Răspunde